AVARTE Pasiunea pentru artele vizualului a doamnei Anca Vlad, declarată încă din adolescență, a fost fără îndoială motorul principal al declanșării și împlinirii treptate a visului de constituire a unei colecții personale de artă. Drumul de satisfacții estetice (dar și de sacrificii personale) parcurs în această direcție de Anca Vlad a fost condus în paralel cu cel al propriei profesiuni, desigur cu egală determinare și energie, în jurul unui ideal al calității. Întâlnirea cu strălucitul critic și scriitor de artă Dan Hăulică (1932 – 2014), ce a întrupat miraculos șansa artei noastre contemporane din perioada 1960 – 1990, va fi fost decisivă atât în deschiderea către universul artelor vizuale în curs de a se face, cât și în limpezirea ideii de trecere de la colecție la muzeu. Achizițiile de artă contemporană, întâlnirile cu creatori și cu atelierele lor s-au desfășurat concomitent cu achizițiile de artă românească modernă, bazate pe o exigentă și avizată selecție calitativă, pe un remarcabil gust artistic. Din colecția consistentă de opere ale maeștrilor noștri, create din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la cel de-al Doilea Război Mondial, grupul de lucrări Grigorescu se impune reconfirmându-l pe maestru în calitatea sa de artist național Totodată, acest ansamblu reflectă parte din situația patrimoniului Grigorescu, aflat în afara muzeelor de stat, și aruncă o lumină asupra unor cazuri uitate de cercetători (lucrări aflate în afara țării), sau asupra unor lucrări inedite. Studierea colecției a prilejuit redescoperirea unor proveniențe uitate, ceea ce lărgește cunoașterea orizontului de gust artistic al elitelor ce posedau odinioară opere de Grigorescu.
O privire de ansamblu asupra acestor lucrări ne oferă șansa de a le putea grupa pe perioade, îmbogățind prin observații și nuanțe ceea ce știam deja despre opera lui Grigorescu în diferitele ei faze. În acest sens, am pornit de la marile decupaje cronologice operate de eminentul cercetător Remus Niculescu în neprețuitul catalog al retrospectivei din anul 1957. Lucrările din colecția Anca Vlad, nedatate de artist, le putem astfel situa în mare măsură în cadrul secvențelor amintite1.
Din esențiala perioadă a formației (1862 – 1869), petrecută la Paris, Barbizon și Marlotte, am considerat că fac parte două lucrări: Lectura / Răsfoind albumul (reproducere în Vlahuță, 1910) și Fata pădurarului (probabil inedită), mică efigie, cap de expresie ce ar putea fi asimilat cu unul dintre „capetele de studiu” expuse de Grigorescu la
București în anul 1870 sau în anul 1873 (eventual și mai târziu).
Un al doilea moment din creația grigoresciană, prezent în colecție, este cel succesiv întoarcerii în țară, după studii, când Grigorescu se exersează în tema deja găsită a vieții rurale, ca dominantă a
civilizației românești. Viziunea artistului păstrează în parte și valorifică amprenta stilistică, tipul de picturalitate al Școlii de la Barbizon. Credem că aparțin acestei secvențe, patru lucrări, dintre care În fața porții, Gospodărie țărănească,Peisaj,înserare.
Anul 1877, moment esențial al evoluției stilului lui Grigorescu – prin experiența limită umană și artistică a războiului, prin „obligativitatea” pentru artist de a așterne cu maximă rapiditate în crochiuri și schițe pictate, imaginea fugitivă a episodului de front – este marcat în colecție de Santinela, lucrare de plein air, din câte știm, inedită.
Din perioada maturității propriu-zise, încadrabilă între anii 1880 – 1895, întâlnim mai multe lucrări reprezentând tendințele principale ale operei din această fază.
Primăvara în livadă, cu exuberanța tușelor de alb a pomilor înfloriți, ne vorbește despre marea apropiere (prin tehnică și temă) a lui Grigorescu de impresioniști, foștii săi camarazi din atelierul profesorului Charles Gleyre. Părăsind École des Beaux-Arts în vara anului 1863, pentru pădurea Fontainebleau, Grigorescu făcea parte din exodul
elevilor atelierului Gleyre, ce cuprindea și pe viitorii impresioniști. Artistul român a fost mereu la curent cu mersul mișcării impresioniste, cunoscând direct pictura foștilor săi colegi, modalitățile lor de lucru și de afirmare, din care se va fi inspirat de multe ori.
Din grupul de opere ale anilor 1880 face parte și Han la Orății(1887), pânză ilustrând cu măiestria de expresie a stilului matur, sistemul său de a picta în serii același motiv peisajer, un fel de a studia natura, caracteristic impresioniștilor.
Tot acestei perioade îi aparțin cele două compoziții semnificative, relativ recent reapărute în conștiința publicului, după intervale lungi de uitare, De la fântână și Logofeteasa cu zestrea casei. Sunt lucrări simbolice la nivelul operei, atât prin tematica națională pe care artistul și-o propunea pentru pânzele sale, lansând implicit și o școală românească de pictură, cât și prin maturitatea stilului liber care integrează întotdeauna detaliul de observație realistă (De la fântână, vezi piciorul deformat de muncă al femeii); compune în final silueta de lujer a tinerei țărănci, plasate fie în peisaj, fie în interiorul casei de la țară. Credem că asemenea lucrări emblematice, cu tot ceea ce înseamnă găsirea unor șarpante compoziționale, lucrări pictate pe pânze având pe verso ștampila negustorilor francezi de articole de pictură, vor fi fost elaborate în pacea atelierului său parizian, în care artistul căuta soluțiile imaginii naționale. În secolul configurării politico-geografice a națiunilor Europei, sentimentul național se afirma cu ardoare fertilă atât la noi, în tânărul stat independent abia născut, cât și în Franța lui Grigorescu, o Franță amputată de Alsacia și Lorena și plătind înainte de termen, cu eforturi, despăgubirile pentru un război pierdut.
Logofeteasa cu zestrea casei, lucrare achiziționată la Viena prin Casa de licitație Dorotheum, pare să lumineze o secvență din laboratorul lui Grigorescu.
Logofeteasapoate fi pusă în legătură cu ceea ce pare a fi finalul unui ciclu de căutări picturale, și anume emblematica lucrare Fata cu zestrea ei (de această dată compoziție pe orizontală, spre deosebire de încadrarea pe verticală a Logofetesei).
Mai multe peisaje compoziționale sau simple pot fi grupate cronologic în ultimul capitol al operei (1896 – 1907). Artistul de plein air se află în fuziune totală cu natura. Carul cu boi, temă foarte frecventă acum, a existat și în alte școli de pictură în plein air,și mai ales în cea italiană, prin Guglielmo Ciardi (1842 – 1917), contemporan al artistului român. Tema cea mai cunoscută a operei grigoresciene a împins
în uitare cheia de fapt neascunsă a fiecăreia dintre aceste imagini: rafinatul studiu al luminii. În bună parte, lucrările acestui interval de final aparțin paletei de alburi, soluția personală a lui Nicolae Grigorescu pentru pictura sa de plein air.
Pentru toate acestea, să luăm în considerare colecția doamnei Anca Vlad, în prestigioasa succesiune a colecțiilor catalogate riguros de Alexandru Vlahuță, la finele monografiei dedicate artistului național, în anul 1910.
Lucrările au fost savant și îngrijit restaurate de Ioan Sfrijan, expert în restaurarea picturilor, Șeful Secției de Restaurare din cadrul Muzeului Național de Artă al României, excelent cunoscător al operei lui Nicolae Grigorescu.
- Remus Niculescu, Expoziția Nicolae Grigorescu, catalog, Muzeul de Artă al RPR, București, 1957. Dificultatea încadrării cronologice a lucrărilor de față pe firul operei este dată de absența datelor tehnice în cataloagele expozițiilor colective și personale ale artistului. Nici catalogul retrospectivei Centenarului (1938) nu poate fi considerat ca reper, conținând erori de dimensiuni. ↩︎
