Grigorescu este un pictor al cerurilor, artă pe care a învățat-o de la Eugène Boudin dar și studiind fascinat mișcarea cerurilor normande și bretone, cu linia de orizont joasă și bolta lor imensă, cu vălătuci de nori albi semănând cu o pânză pictată.
Lucrarea de față va fi fost realizată în plein air. Cerul și aerul atmosferic domină scena, ocupând o bună parte din suprafața tabloului. Majoritatea peisajelor lui Grigorescu de la răscrucea secolelor al XIX-lea – al XX-lea sunt imagini estivale invadate de soare, ori autumnale, emanând lumină. De această dată, artistul consemnează un moment meteorologic aparte, ce-i oferă un alt motiv pictural. Cerul din preajma furtunii este aici o paletă de griuri de intensități diferite, prin care răzbate lumina solară, filtrată de nori. Aburul emanat de pământul cald și petele albe de nori acoperă partea din stânga, lăsând descoperiți munții albăstrui, în zona din dreapta. Ceea ce pictorul nota de obicei în peisajele sale, linia de orizont neregulată, definitorie pentru zona de dealuri, este acum ruptă în planuri succesive, ce înaintează parcă spre noi, odată cu norii. Sub tot ceea ce se petrece pe bolta cerească, viața de pe pământ pare a-și urma cursul firesc, carul cu boi, țăranul la fântâna cu cumpănă. Lucrarea s-ar putea intitula Cer și Pământ.
Prov.: Colecția Dr. Iosif N. Dona; colecția Elena Dona.
Bibl.: Niculescu, Expoziția 1957, cat. 261 ; Oprescu 1970, p. 113, cat. și il. 146.
