În faza de maturitate a operei, dincolo de magistralele sale exprimări în plein air, Grigorescu caută în atelier soluții personale de intersectare a celor două genuri, peisaj și figură umană, în compoziții în care prioritatea este acordată figurii umane. Tema a preocupat pe impresioniști, ei dând prioritate, pe rând, ca și Grigorescu, peisajului sau personajului.
Soluția compozițională aleasă în lucrarea noastră este construcția pe verticală, menită să sublinieze elansarea celor două siluete feminine, reprezentate în picioare. Canonul grigorescian de frumusețe feminină, cu trupul idealizat ca de lujer al ambelor personaje (mamă și fiică), este deja elaborat de artist, este marca sa. Acest tip de siluetă va reapărea mereu în opera artistului, în diverse sintaxe, până la finalul creației. Canonul nu exclude însă, în imaginea de față, prezența observației realiste la care Grigorescu nu renunță, precum laba piciorului țărăncii desculțe, deformată de munca fizică. Detaliul atestă studiul inițial prin desen după un model – țărancă. În acest sens, desenul în cărbune Studii pentru o fată cu doniță (MNAR, inv. 2374), reprodus în G. Oprescu, Nicolae Grigorescu. Maturitatea și ultimii ani, pare a fi fost cel utilizat de artist pentru lucrarea analizată.
Artistul alătură aici tinerelor figuri înveșmântate în costumul tradițional, în afară de donița din lemn (element specific din gospodăria țăranului de la noi), accesorii frecvente în pictura europeană a secolului al XIX-lea, precum ulcioarele în care femeile aduceau apă de la fântână. În epoca romantică (cu filoane prelungite și după anul 1850), modelele preferate ale artiștilor europeni, aflați la studii în Italia sau la Paris – țărănci pozând la Roma și Paris, venite din provincia Ciociaria, drapate în costumele lor colorate, pitorești – sunt înfățișate ca purtătoare de mari vase de aramă sau ulcioare de pământ, de forme clasice1.
Construind pentru o școală națională de pictură, varianta românească a temei deja existente – țăranca italiancă în costum tradițional – Grigorescu recreează printr-o lucrare ca cea de față și tema cu rezonanță biblică a tinerei femei la fântână, subiect cu tradiție în istoria artei europene. Incluzând date din lumea rurală românească, Grigorescu reelaborează ceea ce va fi cunoscut prin lucrări cu teme similare, expuse la Salonul din Paris în anii 1860 – 1870, sau în Italia. Se pot astfel evoca picturi de Camille Corot (Tânără grecoaică la fântână, c. 1870), Edouard Saint (Săpături la Pompei, 1865), Jacques Edouard Brandon (Al fontanile, c. 1863), Mariano Fortuny y Marsal, autor de acuarele după model viu, executate la Accademia del Nudo din Via Margutta la Roma, unde Grigorescu îl va fi cunoscut personal în anul 1874. Tipuri feminine idealizate sau nu, cu vasele lor, întâlnim pe parcursul operei grigoresciene de la Țiganca de la Ghergani, 1872 (MNAR/GARM, inv. 104.155/10.547), la Rodica/Primăvara (c. 1880; Muzeul de Artă Constanța, inv. custodie 1576) până la variantele Rodicăi spre finele creației.
În catalogul expoziției Grigorescu, deschise în sălile ziarului Universul în anul 1930 (19 nov. – dec.), cu lucrări ce aparțineau în majoritate fiului artistului, figurează două picturi cu titlul De la fântână, ce pot fi puse în relație cu cea de față (cat. 56 – preț de vânzare 20.000 lei; cat. 78 – 35.000 lei).2
Prov.: Colecția sculptor Constantin Baraschi (1957); dr. Ovidiu Xenakis, București.
Bibl.: Niculescu, Expoziția 1957, cat. 232, p.91.
Bibl. orientativă: Oprescu, 1970.
1 Vezi Michele Santulli, Il costume ciociaro nell’arte europea del 1800, Edizioni Ciociaria Sconosciuta, Arpino, f.a.
2 Din operele Pictorului N.I.Grigorescu 1838-1907, EXPOZIȚIA 1930/19 Noiembrie-31 Decembrie [catalog]. Din păcate sumara listă – catalog nu precizează dacă este vorba despre picturi sau desene.
