Pictura de față provine din colecția omului politic interbelic, diplomatul Viorel Virgil Tillea (1896, Sibiu – 1972, Londra), ministru plenipotențiar al României la Londra între 1938 și 19401, colaborator al regelui Carol al II-lea în domeniul politicii externe. Lucrarea a acompaniat pe descendenții dilomatului în exilul lor postbelic din Australia. Din câte știm, pictura de față nu a fost publicată până de curând, când a figurat în catalogul Artmark al vânzarii din 29 martie 2023.
Spre deosebire de fotografiile Reginei Elisabeta, portretele ei pictate de Franz von Lenbach, Nicolae Grigorescu, George Healey ș.a. au rămas puțin cunoscute publicului românesc, respectându-se astfel dorința expres formulată a regescului model de a nu fi expuse, ne informează Gabriel Badea-Păun în monografia pe care a consacrat-o primei regine a României2.
Lucrarea din colecția Anca Vlad ne reamintește relația susținută a lui Nicolae Grigorescu cu familia domnitoare a României, de-a lungul deceniilor. În Expoziția Amicilor Bellelor-Arte din anul 1873, Domnitorul Carol și Elisabeta Doamna figurau deja cu colecțiile lor de picturi de Grigorescu (realizate la Barbizon și în țară), colecții deja constituite într-o primă fază. Admirația pe care Elisabeta i-a acordat-o mereu lui Grigorescu, considerându-l artistul național, a determinat sporirea colecției proprii, după cum dovedește corespondența primită de pictor de la curtea regală, arhivă studiată și parțial publicată de George Oprescu în anul 19443. Elisabeta a achiziționat „lucrări valoroase de fiecare dată când artistul expunea” (Badea-Păun, 2003, p. 198).
Variantele lucrării
După opinia mea, pictura de față este o variantă – în tratare mai liberă, rezumativă și de mai mici dimensiuni – a operei inițiale, omoloage, intitulate La princesse Elisabeth de Roumanie, dans son cabinet de travail, aceasta figurând la numele lui Grigorescu în catalogul Salonului din Paris, în mai 18804. Desigur, comandată de Elisabeta Doamna prin anul 1879, pictura își făcea la Paris apariția în conștiinta unui public european avizat în expoziția anuală din capitala Franței, instanța supremă în materie, reunind artiști din toată lumea în baza unei stricte selecții. Portretul Elisabetei pictat de Grigorescu, era văzut de cuplul Carol – Elisabeta drept preambul al evenimentului politic esențial pentru Principatele Române, ce urma să aibă loc peste un an (mai 1881), proclamarea Regatului României. Catalogul Salonului parizian furniza titlul lucrării și dimensiunile ei. Pictura nu figura însă în catalogul ilustrat al expoziției.
Prima imagine publicată a operei ce aparținea reginei apare peste trei decenii, în anul 1910, în monografia dedicată artistului de A. Vlahuță5. Ceea ce reiese cu claritate din compararea celor două fișe de catalog (cea din catalogul Salonului parizian, 1880: 1,15 x 0,85 m; cea din monografia de Vlahuță, 1910: 0,66 x 0,48 m) este faptul că avem de-a face cu două lucrări diferite. Pictura cu dimensiunile cele mai mari a fost desigur opera comandată de Elisabeta Doamna, „capul de serie” din cele câteva variante pe care putem presupune că Grigorescu le-a realizat. Lucrarea din Vlahuță reapare reprodusă în monografia Grigorescu de Virgil Cioflec (1925), cu titlul Regina Elisabeta (catalog 39), cu o singură precizare, cea a apartenenței la Colecția Palatului Regal.
Lucrarea cap de serie, cea expusă la Paris în anul 1880 a fost, credem, păstrată neîntrerupt în familia regală a României6, aflându-se astăzi în colecția M. S. Margareta Custode al Coroanei Române. Este probabil cea reprodusă în anul 2003 de Gabriel Badea Păun pe coperta monografiei citate. Aceeași lucrare figurează printr-o imagine color de mult mai bună calitate în volumul Portretistică regală. Artă și memorie (coord. Narcis Dorin Ion), editat de Muzeul Național Peleș în anul 2020. Deși dimensiunile lipsesc în ambele cazuri, presupunem că lucrarea reprodusă în anul 2003 și, respectiv, în anul 2020 este cea mare, prezentă în catalogul Salonului parizian din anul 1880.
O a treia variantă de autor se afla la răscruce de secole în colecția colonelului Jacques Lahovary, apoi general Lahovary. Date succinte despre această lucrare (titlul ei, numele posesorului) ne sunt oferite de cataloagele a două expoziții: Paris, 1889 și București, 1906. Nu îi cunoaștem însă imaginea și dimensiunile. Este vorba despre La reine Elisabeth de Roumanie, figurând în anul 1889 în Expoziția universală de la Paris (cat. p. [261], Roumanie/ Grigoresco, no. 4) și apoi, în anul 1906, Portretul M. S. Reginei (lucrând în atelier), pictură prezentată de Grigorescu în retrospectiva sa din cadrul Expoziției jubiliare din Parcul Carol (cat. p. 490, nr. 13).
Variantele de autor ale acestei serii fac parte dintr-un sistem de lucru al artistului, ca și dintr-o tematică pe care o relua mereu, cea a scenelor de gen intimiste, interioare cu prezență feminină creatoare de melancolie. Modelele au fost diferite: Elisabeta Doamna; grațioasa necunoscută văzută din spate, poate soprana Carlotta Leria; Maria Danciu, model preferat al artistului și mama copilului lor. În aceste imagini regia luministică determină o stare de spirit ce nu exclude observarea realistă a elementelor definitorii pentru ambianță.
Prezenta lucrare
Pictura din colecția Anca Vlad a putut fi o variantă de lucru sau o reluare de către Grigorescu, poate un răspuns la o solicitare venită dinspre anturajul regal.7 Exprimă stilul matur al artistului, în jurul anului 1880 și imediat după, prezent în tușe dinamice, fulgurante, ce scandează suprafața picturii conferindu-i vibrație, unitate și accentuând pe alocuri materialitatea. Prin tipologia de o mare libertate a mijloacelor de expresie folosite, lucrarea de față este mai aproape de condiția unei schițe pictate rapid, fără constrângeri externe, decât de o lucrare comandată, destinată unui personaj oficial, finalizată în etape, în atelier. Poartă pe verso ștampila negustorului de articole de pictură Hardy – Alan, negustor la care Grigorescu a făcut apel în diverse etape ale creației sale, începând cu perioada de formație și, în continuare, în anii 1870 și 18808.
Elisabeta de Wied (1843 – 1916), Elisabeta Doamna, la acea dată, viitoarea regină a României – este reprezentată în centrul imaginii, lucrând în biroul său aflat către 1879 – 1880 în Casele domnești de la Cotroceni. Grigorescu o reprezintă într-o postură pe care ea o afecționa, cea de pictoriță de miniaturi, de enluminuri. O diagonală de lumini răspândește de sus, pe fundalul de penumbră, o ploaie de tușe scânteietoare, simbol al momentului de grație ce prezidează actul creației artistice. Imaginea propriu-zisă a personajului – profilul chipului, coafura cu părul lung strâns la spate, silueta subțire, rochia cu trenă princiară – o identifică pe Carmen Sylva9 într-un moment anume al vieții ei, perioada 1879 – 1880. Este înconjurată de luxuriante plante de seră, nu descrise, ci sugerate de penelul liber al artistului. O virtuozitate rafinată a gestului pictural contribuie la grația acestei siluete feminine și la imaginea vegetației, peste care se revarsă, în avalanșă, lumini. Prin aspectul evanescent al tușelor din fundal, Grigorescu se apropie de limbajul contemporanei sale, Berthe Morisot, poate și de amintirea secolului al XVIII-lea francez, pe care îl studiase îndeaproape în colecția La Caze. Aceeași măiestrie de execuție este manifestă în transparențele rochiei diafane, cu trenă de voal prelungit pe jos, până în planul întâi. Atent și sensibil la spectacolul luminii din jur, Grigorescu face apel la efecte puternice de contraste luministice, care se combină cu gestualitatea urmelor de penel.
Nu mai integrează însă în lucrare – cum face în pictura cea mare – elemente compoziționale simbolice, precum bustul principesei Mărioara – unicul copil al cuplului Carol – Elisabeta, decedat la vârsta de patru ani – proiectat din profil pe luxurianța plantelor din jur, nici natura moartă de o mare prețiozitate picturală (o cupă din sticlă, un ulcior din ceramică etc.), pe secrétaire. Parcă printr-o voită notă de pudoare, în opera din colecția regală, personajul este situat într-un plan îndepărtat de privitor, învăluit în tristețea lui, ce se confundă cu atmosfera de magie a actului de creație. Prin contrast, pictura de față poate fi considerată un exercițiu din laboratorul intim al creației grigoresciene. Pictorul pare a fi mai puțin sub emoția pe care spiritul modelului o crea în jur. Artistul amplasează de această dată personajul mai aproape de șevaletul său (și, implicit, de privitor), Grigorescu orientându-se nu atât spre atmosfera scenei, cât spre efectele de plasticitate ale materiei picturale, așternute cu dezinvoltură și nerv.
Fotografii ale Elisabetei Doamna către anii 1879 – 1880, îmbrăcată în rochie cu trenă, publicate de N. Iorga în volumul său Portretele Doamnelor Române (Comisiunea Monumentelor Istorice, București, 1937, fig. 75, 77, 84), mărturisesc respectarea de către Grigorescu – pictor, îngemănând vocația observației realiste cu încărcătura lirică – a datelor și a atmosferei pe care i le oferea imaginea princiarului model, aflat în ambianța cabinetului său de lucru.
Prov.: Colecția Viorel Virgil Tillea, București; urmașii lui Viorel Tillea, Australia.
Bibl.: A10 by Artmark, Licitația aniversară, nr. 500, 29 martie 2023, Galeriile Artmark, București, 2023, pp. 146 – 152, cu il.
Bibl. orientativă: Gabriel Badea-Păun, 2003; Ioana Beldiman, „Nicolae Grigorescu în Parisul articolelor de pictură”, 2021; Bengesco, 1905; Cioflec, 1925; Explication des ouvrages 1880; Exposition de 1889; Iorga, 1937; Narcis Dorin Ion, coord., Hortopan, Portretistica regală, 2020; Iorga, 1937; Oprescu, Corespondența, 1944; Vlahuță, 1910.
1 Gafencu 1991, p. 172-173 ; http://www.bcucluj.ro/en/maimult.php.
2 Badea-Păun 2003, p. 137.
3 Oprescu, „Corespondența”, 1944.
4 Explication des ouvrages…, 1880, Paris, cat. 1698: Grigoresco (N.), né à Bucharest – A Bucharest, et à Paris, boulevard de Clichy, 1. 1698 – La princesse Elisabeth de Roumanie dans son cabinet de travail. /H. 1,15 m – L. 0,85 m.
5 În monografia de A. Vlahuță este catalogată (p. 259) o altă lucrare, mult mai mică (decât cea menționată de catalogul francez): M. S. Regina Elisabeta, planșă fotogravură, 66 x 48 cm, la M. S. Regina Elisabeta.
6 Badea-Păun, 2003, p. 137, nota 17.
7 Putem să ne întrebăm dacă lucrarea de față nu este cea care figura la 1889 și apoi la 1906 în colecția Iacob Lahovary. Grigorescu îl știa îndeaproape pe Iacob Lahovary, îl cunoscuse la Paris în anii 1860, când amândoi își faceau aici studiile, reîntâlnindu-l apoi pe front în 1877, când i-a și desenat portretul.
8 Ioana Beldiman, „Nicolae Grigorescu în Parisul articolelor de pictură” 2021, p. 23-31.
9 Pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României.
