Lucrarea a purtat titlul de Flori de nalbă, dar o atentă examinare ne indică faptul că este vorba în mod evident despre floarea de măr cu petalele și frunzele ei specifice.
Grigorescu a pictat flori în vas încă din perioada de formație de la Barbizon, studiate ca naturi moarte în interioare, apoi pe parcursul operei și-a amplasat șevaletul în plein air și spre a surprinde livezi înflorite și flori în grădini, motive îndrăgite de pictorii impresioniști.
În expozițiile personale ale lui Grigorescu, deschise către anii 1895 – 1904, au figurat mai multe lucrări cu titlurile Flori de măr, Măr înflorit, Flori de nalbă, Răsură. Ele aparțin deci tematicii perioadei albe. După decesul artistului, în atelierul casei de la Câmpina a rămas o bună parte dintre acestea, unele intrate prin achiziție în anul 1910 la Pinacoteca Statului, altele rămânând un timp în posesia familiei. Se pot aminti ca variațiuni ale picturii noastre panourile florale nedatate, aflate la MNAR, Flori de măr (53 x 24 cm; inv. 69689/7629), Ramură cu flori de măr (45 x 16,8 cm; inv. 104.178/10.570) ș.a.
Grigorescu a pictat flori, adesea în grădini, în schițe rapide, executate magistral. Reprezentarea lumii floral-vegetale, ca expresie a vitalității naturii, a feeriei alburilor colorate, era izvor de bucurie pentru artist. Avem în acest sens mărturia unui martor ocular, arhitecta Henriette Delavrancea Gibory (1897 – 1987), transmisă posterității prin sora ei cea mare, Cella Delavrancea (1887 – 1991), faimoasa pianistă, autoarea textului de mai jos. Amintirea datează din vremea când erau copile și îl întâlneau pe Grigorescu, în jurul anului 1900, vara, la malul mării: „la Constanța, la Palatul Sturdza, unde locuiau Vlahuță și Grigorescu. Mi-aduc aminte că pictorul nostru era vesel, destins cum nu-l văzusem niciodată. Bucătăria de vară era în curtea cu nalbe înalte, multe și înflorite. […] Sora mea cea mică [Henriette] mi-a povestit că, ascunse după un tufiș cu Anișoara [Vlahuță], au privit îndelung cum picta Grigorescu nalbele, profilate pe cerul albastru intens al Mării Negre. N-a uitat mișcările lui repezi și precise, nervozitatea scăpărătoare a actului de creație. Își țineau răsuflarea și vedeau, înălțându-se pe pânză, viața vie, de durată, sfidând efemerul floral […]. El desena pictând.”1
Bibl. orientativă: Costina Anghel, Mariana Vida, MNAR/GARM, 2022, nr. 491, 499; Oprescu, 1970.
1 Cella Delavrancea, „Pictorul Nicolae Grigorescu” în Scrieri, ediție, prefață, note, comentarii și bibliografie de Valeriu Râpeanu, Ed. Eminescu, București, 1982 , pp. 366-367.
