Lucrarea a fost prezentată în anul 1906, în ultima expoziție personală a lui Grigorescu, deschisă în cadrul Expoziției Jubiliare din Parcul Carol, purtând titlul Logofeteasa cu zestrea casei și menționarea proprietarului, doctorul Constantin Istrati. Selecția celor 109 picturi înscrise în catalog și panotarea lor au fost făcute de artistul însuși. În expozițiile personale anterioare, cele din anii 1897 și 1900, apăruse pictura O logofeteasă (1897, preț 2.000 lei) și respectiv, Logofeteasa (1900, preț 1.000 lei). Probabil era cea care va fi expusă în anul 1906 cu titlul complet și reprodusă ulterior ca planșă color în Calendarul Minervei, din anul 1908.
Pătrundem prin această pictură în laboratorul de decantare a temelor naționale care l-au preocupat pe Grigorescu încă dinainte de întoarcerea în țară după studii, în aspirația sa spre configurarea unei școli de artă românești. Existența unui caracter specific al creației artistice era o problematică ce reflecta aspirațiile elitelor noastre din epocă (nu doar pe ale celor artistice) aflate în anii 1870 și ulterior, după proclamarea regatului României (1881), în căutarea unei expresii a propriei identități.
Putem considera lucrarea de față drept fază pregătitoare pentru realizarea uneia dintre cele mai emblematice picturi ale tematicii naționale: Fata cu zestrea ei, pictată de Grigorescu spre finele epocii de maturitate, către anul 18901. Oricum, motivul devenit clasic grigorescian al tinerei țărăncii torcând, exista deja în creația artistului în anul 1869, remarcat de profesorul de estetică și fostul său coleg din atelierul lui S. Cornu, Constantin Stăncescu, când i-a vizitat atelierul2.
Construită pe verticală, lucrarea înfățișează un interior de casă țărănească înstărită – a logofătului și a logofetesei – casă decorată cu covoare, cu ștergare cusute în casă, etalate la vedere, dominate de brunuri și roșuri. În centrul imaginii se află tânăra nevastă torcând, o străveche ocupație feminină în lumea rurală. Zestrea casei, dovada hărniciei și a gustului femeii pentru frumos, ca și știința torsului, erau încă în secolul lui Grigorescu, conform unei tradiții arhaice, condiții de îndeplinit pentru căsătoria unei fete.
Raportându-ne la Fata cu zestrea ei, remarcăm în lucrarea de față nu doar o altă punere în pagină, ci și caracterul dominant de schiță pictată, în care forme și volume sunt realizate în tușe sintetice, rezumative și nu prin descrieri detaliate, așa cum se petrece în redarea unor piese din recuzita etnografică a Fetei cu zestrea ei, precum lada de Brașov sau covorul oltenesc ce o acoperă. Silueta de lujer a tinerei țărănci nu mai evocă realismul Școlii de Barbizon, este acum emblema lui Grigorescu, la compunerea grațiosului personaj adăugându-se și finețea degetelor ce învârtesc cu iscusință fusul, sau subțirimea labei piciorului. Dar chipul rotunjit, precis individualizat și expresia privirii ușor ironice ne rememorează necruțătorul spirit de scrutare psihologică dovedit de artist, specific portretelor ce i se datorează. Avem în față invenția artistului național, modelul său de frumusețe feminină de la noi, pe care l-a decantat și idealizat și pe care îl adoptă în arta sa, fără a renunța însă la observarea directă a realului. Împodobită cu mărgele roșii de coral și având capul înfășurat în alb, grațioasa prezență feminină din centrul lucrării iradiază lumină prin alburile vestimentației, contrastând cu penumbra din jur.
Logofeteasa cu zestrea casei se prezintă în rama ei franțuzească, bogat decorată, cea pe care artistul i-a destinat-o. Rama a fost cumpărată de la P. Hombert Fils, magazin de ancadramente aflat la Paris, în cartierul Pigalle, unde Grigorescu a avut atelier permanent, începând de prin anii 1877 – 1878 până către anul 1894. Adresa acestui magazin – 37, Rue de Laval – figurând pe eticheta de pe versoul ramei, se va schimba prin modificarea numelui străzii în anul 18873. Lucrarea de față ar putea fi datată ante quem, credem către anul 1887. Nu excludem să fi fost realizată la Paris.
Prov: Nicolae Grigorescu (lucrare documentată 1897, 1900); colecția Dr. C. I. Istrati, Câmpina sau București (lucrare documentată 1906, 1908, 1914).
Bibl.: Calendarul „Minervei”, 1908, reprod. planșă color (Logofeteasa); Catalogul exposiției Grigorescu, 1897 (cat. 225, O logofeteasă); Catalogul exposițiunii Grigorescu, 26 ianuarie 1900, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, Bucuresci, 1900 (cat. 9, Logofeteasa); Expoziția jubiliară, 1906 (cat. 26, Logofeteasa cu zestrea casei); Georgescu Victorian, „O vizită la Clubul Tinerimii din București”, în Literatură și Artă Română, 1909, p. 295 (Logofeteasă torcând); Ilustrațiunea Națională, ianuarie 1914 (coperta – il. alb/negru: Logofeteasa); https://dorotheum.com/en/l/463951 (The spinner) – consultat nov. 2024.
1 Remus Niculescu o plasează la capitolul 1886 – 1895 (v. Niculescu, Expoziția 1957, cat. 226, p. 89). Apare în expoziția personală Grigorescu, din anul 1891, cat. 78.
2 C. I. Stăncescu, „Scrisori de la București”, în Familia, nr. 5 /1869, p. 609, apud R. Niculescu, „Grigorescu și primii săi critici”, în SCIA, nr. 1-2/1958, p. 143.
3 https://pierre-calvet.fr/carjat-a-hugo-hommage-funebre
