Una dintre metodele preferate de lucru în plein air și implicit de studiu ale lui Grigorescu a fost executarea de „variațiuni pe aceeași temă”, de variante ale aceluiași motiv pictural, fiecare sub o altă lumină, pentru a surprinde picturalitatea fugitivei clipe de lumină; de asemenea cu unele diferențieri de dimensiuni și în detaliile compoziționale, cromatice etc. Problema a fost remarcată de cercetători fără ca cineva să se fi oprit într-o publicație în mod special asupra ei spre a o descifra, a o pune în contextul epocii, sau a încerca să catalogheze variantele.
În mod sistematic și programat, mai ales în anii 1880, pictorii impresioniști, contemporanii lui Grigorescu (și foștii lui colegi din anii 1861 – 1863 pe care îi va fi întâlnit în atelierul profesorului Charles Gleyre), au elaborat astfel de serii prin deceniul 9: Plopii, Clăile de fân, Catedrala din Rouen de Claude Monet sau seria Bisericii din Moret-sur-Loing de Alfred Sisley ș.a. Putem observa că perioada amintită corespunde creației de maturitate a artistului român, care a fost mereu la curent cu ceea ce lucrau și expuneau impresioniștii.
Lucrarea de față și variantele ei – ne vom referi aici la cinci dintre ele – au ca element al compoziției (element central sau nu), construcția hanului aflat la fine de secol al XIX-lea în localitatatea Orății, nu departe de Câmpina: „pitoreasca așezare străjuia șoseaua dintre Ploiești și Brașov, nu departe de Posada, unde pictorul veni să lucreze vara mai mulți ani în șir, începând din 1887” (Remus Niculescu, 1957, apud Vlahuță, 1910).
Identificând și analizând „un subiect național”, hanul țărănesc, obiect de arhitectură populară, artistul își așază șevaletul într-un unghi pe care îl consideră previligiat pentru redarea motivului. Este interesat de această construcție vernaculară, prezența umană și a animalelor din jur fiind consemnată miniatural, în subsidiar. În variantele amintite, unghiul din care pictorul privește pare a fi același, dar distanța dintre șevalet și clădire este diferită. Am văzut că artistul a revenit de multe ori în acest loc, abordând compoziția de fiecare dată cu unele diferențieri, mai mici sau mai mari. Dintre cele șase tablouri luate în evidență în acest comentariu, în trei similare (cele din colecțiile: Anca Vlad; MMB – inv. 1468; MNAR / GARM – inv. 93.099/10.198), „eroul principal” al imaginii este clădirea hanului, aflată în centrul compoziției. Sub cerul parțial acoperit de nori albi, scenele sunt scăldate de o lumină estivală de amiază, cu specificitatea ei dată de climatul zonei subcarpatice. Diferențele discrete dintre cele trei lucrări le identificăm în dimensiunile lucrărilor, în cromatică, în mici detalii, în forma urmelor trasate de pensulă.
În alte trei lucrări mai târzii, executate către anul 1900 (toate la MNAR, una datată 1901)1, elementul principal nu mai este clădirea. Planurile din față sunt animate de carele cu boi, hanul aflându-se într-un plan îndepărtat, spre fundal. Lumina consemnată de artist pare a fi cea de după-amiază, când țăranii, în carele lor încărcate, se întorc de la câmp.
Lucrarea de față, datată 1887 (de asemenea datată 1887, este și cea de la Muzeul Municipiului București), a fost pictată la începuturile abordării motivului de către artist, evident chiar între primele, când Grigorescu va fi descoperit situl și clădirea cu potențialul lor pictural. Interesul îi va fi fost solicitat și de suprapunerea de forme și volume arhitecturale, înscrise în geometrii: un cerdac din lemn închis la culoare se detașează venind în
față, în raport cu prisma din zidărie albă a clădirii. Ansamblul construcției remarcate de Grigorescu pentru specificitatea si armonia ei, constituia de fapt un exemplu de arhitectură de han din zona Prahovei, către sfârșitul secolului al XIX-lea. Imaginea devenea practic „motiv național” în creația artistului, aspect de care acesta era conștient.
În lucrarea noastră, personaje și animale sunt detalii de viață în mișcare, situate jos (față de han) și pe laterala din dreapta clădirii. Câte o cămașă albă, punctată din două atingeri de penel, indică un personaj masculin în activitate. Materia picturală este pusă în tușe vizibile, apropiate ca dimensiuni, strânse între ele și ordonate în mase de culoare. În planul din față, pensulația de ocruri indică un pământ frământat, în timp ce deasupra, alburi și griuri așternute gestual desenează mase de nori străbătute de câte un ochi de cer. Nervul și ritmicitatea urmelor de penel antrenează întreaga suprafață a picturii, într-un circuit cu sugestie dinamică.
Lucrarea nu este reprodusă, după câte știm, în publicațiile clasice ale literaturii grigoresciene. Datorită similitudinilor compoziționale și aceleiași datări, 1887, peisajul Han la Orății din colecția Anca Vlad ar putea fi confundat, la o privire care se bazează doar pe cercetarea rapidă a unor fotografii, și nu pe examinarea comparativă directă și detaliată a lucrărilor, cu peisajul La Orății din patrimoniul Muzeului Municipiului București, reprodus în majoritatea referințelor bibliografice. Consemnarea de către artist a datei de 1887 pe lucrarea din colecția doamnei Vlad, certifică după opinia noastră faptul că Grigorescu aprecia această pânză, considerând-o (ca și pe cea de la Muzeul Municipiului București) operă – reper a întregului ciclu consacrat Hanului de la Orății.
Lucrări înrudite
Cârciuma de la Orății, MMB, inv. 1468.
Ulei pe pânză: 32,5 x 55,5 cm; semnat și datat stânga jos cu roșu: Grigorescu 1887. Este lucrarea cel mai des reprodusă în bibliografie; Bibl.: Șirato, 1938, pl. XXIV; K. H. Zambaccian [1945], pl. 86, 108; Niculescu, Expoziția 1957, cat. 234; Oprescu, 1958, fig. 150, p. 183; Varga, 1973, il. 55, p. 95; Ioana Beldiman, Gh. Cosma, Nicolae Grigorescu, 1984, cat. il. 254.
Cârciumă la drumul mare, MNAR/GARM 2022, inv. 93099/10198.
Titlu dat de Grigorescu, v. Niculescu. Expoziția 1957, cat. 235 ; MNAR/GARM, 2022, inv. 93. 099/10.198.
Ulei pe pânză: 30 x 43,5 cm; semnat stânga jos cu roșu: Grigorescu. Bibl.: Niculescu, Expoziția 1957, cat. 235; Costina Anghel, Mariana Vida, MNAR/ GARM, 2022, nr. 220, il.
Peisaj cu car cu boi, MNAR/GARM,
inv. 66746/6726; Ulei pe pânză: 28,5 x 80 cm; c. 1893 – 1900; semnat stânga jos cu roșu: Grigorescu. Bibl.: Costina Anghel, Mariana Vida, MNAR/GARM 2022, nr. 390, il.
Car cu boi, MNAR/GARM, inv. 76202/9040 Ulei pe pânză: 69 x 112 cm; semnat și datat stânga jos cu brun: Grigorescu 1901; Bibl.: Costina Anghel, Mariana Vida, MNAR/GARM, 2022, nr. 394, il.
Care cu boi la Orății, colecție particulară, București (din fosta colecție Constantin Angelescu, retrocedată în 2020); Lucrarea a făcut parte din patrimoniul MNAR/GARM, inv. 1907; Ulei pe pânză: 87 x 130 cm; semnat stânga jos cu roșu: Grigorescu; Bibl.: Jianu, Frunzetti, 1953, p. 98, il. p. 99; GN [1954], cat. 338; Niculescu, Expoziția 1957, cat. 265, pl. XXXIX; Oprescu [– Niculescu], 1962 – vol.II, cat. și pl. IX ; Oprescu, 1963, il. p. 74 și supracoperta.
1 Peisaj cu car cu boi, semnat, nedatat, nr. inv. 66.746/6.726; Car cu boi, semnat, datat 1901, inv. 76.202/9.040. Compoziția Care cu boi la Orății, MARSR, inv. 1.907 (0,87 x 1, 30 m, semnat, nedatat), figurând cu ilustrație (pl. IX color) în volumul II al monografiei Grigorescu de G. Oprescu [-R. Niculescu], 1962, nu mai apare în actualul Repertoriu al Galeriei Naționale din MNAR (ed. 2022), fiind retrocedată de muzeu în cadrul colecției Angelescu.
