Temă preferată de impresioniști, cea a personajului în peisajul scăldat de lumina amiezii, apare frecvent la Grigorescu într-o formulă compozițională ce-i este specifică, tânăra țărăncă așezată în iarbă, având în apropiere oile. Un tip de compoziție reluat în variațiuni pe aceeași temă, cultivat de artist vreme de câteva decenii până către final. Se pot aminti pentru analogii, mai multe lucrări din patrimoniul MNAR, Galeria de artă românească modernă, între care: Țărancă pe iarbă, 46,5 x 65 cm, inv. 69623/7563; Țărancă cosând, 1901, 21,2 x 35 cm, inv. 69683/7623; Țărancă torcând, 1902, 46,3 x 66,5 cm, inv. 105.777/10.978 ș.a.
Aproape întreaga imagine este ocupată de masa de vegetație verde-brun, pictată în tușe alerte, întrețesute, dense, o materie picturală sugerând efecte de mătase moarată. Păstorița cu siluetă de lujer, îmbrăcată în costumul tradițional din pânza albă strălucind în lumină și cu fotă neagră este reprezentată șezând, plasată în planul din față spre stânga, printr-o voită evitare a simetriei. Dovadă a măiestriei artistului, chipul rotund și roz al fetei de la țară, sumar modelat și cu un accent de alb aruncat din vârf de penel, cu privirea îndreptată spre pictor – descoperim detaliile și expresia chipului examinând pictura îndeaproape – capătă identitate și fizionomie proprie. Lucrarea de față, desigur o pictură de plein air datează, credem, din epoca maturității stilului.
Deasupra scenei, sus în dreapta, un ochi rotunjit de cer senin cu o pată strălucitoare de alb, sparge masa de verdeață amintind de același raport vegetație-ochi de lumină din pictura Cântecul ciobănașului, anterior în colecția dirijor George Georgescu.
Prov.: Colecția Elena și Cătălin Zdrobiș, București.
Bibl.: orientativă: Oprescu, 1970.
