Natura moartă de puternic efect decorativ reprezintă central un măr roșu, tăiat în două jumătăți așezate pe o fructieră albă cu picior înalt. La dreapta imaginii, o călimară albastră contrabalansează, prin robustețea angulară a formei, rotunjimea celorlalte elemente care o înconjoară (merele, masa, florile tapetului). Întreaga compoziție devine un pretext pentru artist de a traduce, prin intermediul limbajului formal, puternic schematizat, atât realitatea, cât și starea emoțională încercată în fața fragmentului desprins din mediul domestic1. Are astfel loc un joc între elementele feminine și masculine, nu lipsit de tensiune, reflectat cromatic în contrastul subtil (portocaliu – albastru) și în sugestiile vizuale de închidere – deschidere: mărul tăiat, fructiera așezată pe carnetul închis, ale cărui panglici sunt însă delicat lăsate neînnodate. Pictura lui Pallady nu prezintă niciodată contraste supărătoare, ci se bazează mai degrabă pe o degradare a intensității culorilor, similară cromaticii artei populare românești, după cum remarca criticul de artă Ștefan Nenițescu2.
Dacă întreaga suprafață superioară este marcată de tapetul floral, în tonuri de portocaliu, maro și crem, albul mat al feței de masă marchează, contrastant, jumătatea inferioară. Fructiera nu este așezată în centrul imaginii, ci ușor către stânga, oferind compoziției o rezolvare simetrică, în stil clasic, caracteristică operei palladiene3. Un cuțit așezat în diagonală, cu extremitățile dispuse pe marginea mesei și pe cea a carnetului, oferă un alt prilej pentru conturarea tensiunii. Lucrarea este dominată de ritmul liniilor verticale – întrerupt subtil de oblicele caietului și cuțitului – date de formatul suportului, cât și de liniile paralele ale fundalului. Volumele aplatizate ale motivelor sunt conturate cu linii decisive, de culoare neagră și gri închis, întrerupte pe alocuri. Totodată, culoarea diluată se așterne cu economie pe pânză, fiind urmărit un efect specific de lejeritate4. Semnătura artistului se rezumă la integrarea sa în armonia compozițională, fiind dispusă la dreapta, spre mijlocul lucrării, prin inițialele numelui: TP.
Decorativismul lui Pallady, motiv adesea supărător de comparație cu bunul său prieten, pictorul francez Henri Matisse5, se deosebește de acela al camaradului prin austeritatea formei, întrebuințarea cu precădere a liniei drepte, precum și a culorii temperate, subordonate desenului. În ciuda unei profunde afinități comune, Pallady se îndepărtează de Matisse – artist fovist a cărui pictură este plină de vitalitate, exuberanță decorativă, contraste puternice și arabescuri – prin armonia formelor și a tonurilor, evitând exaltarea, și căutând, în schimb, ordinea compozițională riguroasă6.
1 Oprescu 1968, p. 95; Mândrescu 1971, p. 1.
2 Nenițescu 1971, p. 18.
3 Bogdan 1956, p. 20.
4 Oscar Walter Cisek 1967, p. 57.
5 Matisse i-a fost coleg lui Pallady în atelierul profesorului Gustave Moreau de la Școala de Belle Arte din Paris, între 1891 – 1900. Cei doi artiști au rămas prieteni apropiați, purtând o corespondență în care dezbăteau numeroase probleme artistice. Blazian 1958, pp. 10-11; Nenițescu 1971, p. 18; Cebuc 2008, pp. 39-46.
6 Jianu 1944, p. 21; Cisek 1967, p. 56; Blazian 1958, pp. 11-12; Bogdan 1956, p. 20.
