Grigorescu consemnează un spectacol al naturii care atinge coardele cele mai fine ale sensibilității sale. Transpune, în suverană libertate a mijloacelor de expresie, momentul unui sfârșit de apus de soare, când dispare ultima sclipire roșiatică de la orizont. Nicio altă prezență umană nu perturbă intimitatea comunicării dintre Artist și Natură în acest peisaj tăcut, cu lumină egală. Cerul și pământul își împart aproape egal suprafața picturii. Câteva accente marchează discret compoziția, prevenind monotonia unei posibile simetrii: coroana arborelui ce punctează centrul imaginii, deasupra liniei de orizont, și dreptunghiul de deal în diagonală, ce coboară din stânga. Tușele largi, sigure, de materie picturală, sunt așternute rapid de la stânga spre dreapta, într-o cromatică neutră de verde stins, ce corespunde momentului de înserare. Motivul revine în mai multe variante.
Lucrarea a fost identificată și catalogată de cercetătorul Remus Niculescu. Două variante de dimensiuni asemănătoare sunt consemnate de Remus Niculescu, în fișierul personal: una datată 1896, rămasă în atelierul artistului (astăzi la MNAR); o alta, Efect de toamnă, pictură reprodusă în Calendarul „Minervei” 1908, p. 76 (informații transmise Casei Alis prin amabilitatea doamnei Elena Niculescu).
Prov.: Colecția dr. Stela și Vasile Miceanu, București, anii 1970 (documentare Remus Niculescu).
Bibl. orientativă: Costina Anghel, Mariana Vida, Repertoriul MNAR / GARM 2022; Calendarul „Minervei” 1908; Vlahuță, 1910.
