Grigorescu și-a plasat șevaletul în spatele fermecătorului model, păstrând secretul acestei fizionomii și jucând totul pe marea finețe a tinerei siluete. Profilul delicat abia întrezărit, grația gâtului unduit, coafura ridicată cu eleganță fac din această pictură un fascinant „portret” feminin, al cărui chip nu ni se dezvăluie. Splendoarea spatelui ce apare din decolteu pune în evidență efectul moarat al rochiei negre de mătase, poate o rochie de seară.
Sobră prin culorile neutre, paleta se remarcă prin transparențe, ca și prin prețiozitatea materiei picturale așternute în tușe rapide, aparent dezordonate, parcă aruncate sub imperiul emoției. Griurile și negrul își răspund în acorduri muzicale, potențate de zona luminoasă. Artistul creează din aceste surse de emoție estetică o atmosferă de intimitate din care răzbate – poate chiar în ciuda voitei sale discreții – propria-i implicare afectivă.
Identitatea personajului este declarată de Casa de licitații Ans Azura, care în anul 2022 a adus la lumină lucrarea atâta vreme neștiută: este soprana Carlotta Leria (1857, Iași – 1924, București), personalitate aleasă în istoria Operei Române. După cum a descifrat istoricul de artă Doina Păuleanu, prin propriile cercetări și interpretând amintirile profesorului I. D. Ștefănescu, Carlotta Leria a fost marea iubire secretă a lui Nicolae Grigorescu1. O bună parte din povestea lor s-a desfășurat în Franța, la Paris, probabil și în Normandia și Bretania, departe de indiscreția bucureștenilor, în anii 1880, perioadă corespunzând etapelor de apogeu ale creației fiecăruia dintre cei doi artiști.
Nedatată de Grigorescu, această magistrală schiță pictată a putut fi realizată către anii 1874 – 1885, apreciere ținând cont atât de momentele biografice furnizate de Doina Păuleanu, referitoare la alte lucrări de Grigorescu reprezentând-o pe Carlotta, cât și de vârsta tânără a modelului, evidentă în sugestia picturală de prospețime a acestui profil2.
Născută la Iași, era una dintre cele patru surori Pester-Wirth, înrudite cu V. A. Urechia, istoric, om de litere și ministru al Instrucțiunii Publice între anii 1881 și 1882. Bucurându-se de protecția Elisabetei Doamna, ulterior regina României, Carlotta Leria își face studiile muzicale la Conservatorul din Paris, ca elevă a celebrei soprane Pauline Viardot-Garcia (1821 – 1910), și la Milano, cu maestrul Sangiovanni, desfășurând apoi o admirabilă carieră de soprană pe scenele de operă din Torino (1881), Madrid (1882), Barcelona (1883), Nisa, Londra (1884)3 ș.a. În anul 1881 este angajată ca Prima donna assoluta a Operei italiene din București4. Purtând și titlul de „Prima cântăreață a M. S. Regina României”5, în anul 1885 participă la nașterea instituției Operei Române, fiind prima interpretă de operă în limba română6. Evenimentul primului spectacol a avut loc la Teatrul Național din București, la 8 mai 1885, cu Linda di Chamounix de Gaetano Donizetti, în rolul Lindei fiind Carlotta Leria, apreciată fără rezerve de către cronicarii muzicali ai momentului, ca de altfel de fiecare dată când apare pe scena bucureșteană7. Ziarul Voința Națională descrie la 11 octombrie 1885 calitățile acestei voci de soprană, demonstrate în rolul Luciei de Lammermoor: „Vocea drei Leria, deși nu este foarte puternică, este o voce foarte bine timbrată, egală, cu registrele de minune legate între ele și de o dulceață nespusă; afară de aceste calități, posedă o școală perfectă: vocalizările cele mai grele sunt jocuri pentru dânsa.”8
La cererea reginei Elisabeta, la revenirile în România a susținut concerte fie la București (la Atheneul Român) sau Iași, fie la Sinaia, Constanța, Galați. A fost invitată la matineele muzicale organizate la Palatul Regal din București de către regina Elisabeta, în vilele aristocrației de la Sinaia, iar mai târziu, la seratele muzicale de la „Palazzino”, ale Marucăi Cantacuzino, în Calea Victoriei.
În decembrie 1892, acum Leria Zossima prin căsătorie9, este numită profesoară de canto la Conservatorul de musică și declamațiune din Bucuresci, numirea definitivă datând din 23 decembrie 189510. Predă la clasa de eleve, transmițând ca maestră bazele și secretele elevatei profesiuni, până la finele vieții.
Din câte știm, lucrarea nu a fost dată publicității până la apariția ei în vânzarea de la Ans Azura, 2022.
Prov.: Lucrarea a aparținut, până către 1950, prințesei Maria (Maruca) Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu.
1 Doina Păuleanu, 2010, p. 55: „credem că la peste 130 de ani de la consumarea unei mari iubiri, ne putem permite această indiscreție (în numele posterității interesate), dar fără a destrăma vraja ce o învăluie”.
2 Datarea c. 1870 propusă de Ans Azura nu corespunde cu datele anagrafe ale personajului, care în 1870 avea vârsta de 13 ani.
3 https://apps.unive.it/project/imla/repertorio/1379 (L’Opera migrante) consultat la 25.09.2024.
4 „Teatrul italian din București” în Timpul, anul VI, nr. 202/18 sept. 1881 (https://www.mihai-eminescu.ro/mihai-eminescu-timpul-anul- vi-nr-202-18-09-1881-pdf consultat la 01.10.2024).
5 Civis Dimbovicensis, în „Salon”, revista Familia, an XXI, 1885, nr. 15, p. 176.
6 Octavian Lazăr Cosma, Hronicul Operei Române din București, vol. 1, 1885 – 1921, Editura Muzicală, București, 2003, p. 79; v. capitolele „Fondarea Operei Române” și „ Stagiunea 1885 – 1886”, p. 19-123.
7 Ibidem, p. 79-85.
8 Ibidem, p. 92-93.
9 Renunțând la cariera de soprană, Carlotta Leria se căsătorește cu inginerul Dumitru Zossima (1865 – 1927), profesor la Școala Politehnică din București și proprietar de pământuri în Dobrogea. Carlotta Zossima se va dedica de acum profesoratului de canto. Vezi Nicolae Trohani, George Trohani, „Câteva date despre familia Zossima”, în Muzeul Național, XII, 2000, București, p. 107.
10 ANR, MCIP, dosar 361/1896, p.2.
