Preferând desenul ca modalitate de decantare a realității, Theodor Pallady își concepea adesea lucrările pornind de la schițe. Imortalizând neîncetat aspecte din jurul său, artistul căuta mereu să înregistreze elementele caracteristice ale lucrurilor și oamenilor1. Predispoziția simplificatoare a desenului se transpune pregnant și în logica compozițională a picturilor sale, fapt care oferă câteodată lucrărilor un aspect aproape naiv, asociat de către cronicarii de artă picturii murale vechi. De pildă, literatul Tudor Arghezi reproducea în catalogul expoziției Pallady din 1925 un dialog cu artistul, remarcând: „Nu știu dacă greșesc, dar mi se impune de la sine o analogie între pictura d-tale și cea bisericească”2. Subiectul ales rămâne un pretext pentru încercarea artistului de a potența frumosul material, precum și de a translata o anumită stare afectivă.
Natura moartă înfățișează, într-o perspectivă ușor distorsionată, o cutie cu portocale alături de o farfurie cu fructe. Distorsionarea și aplatizarea extremă a perspectivei, alături de geometrizarea împinsă la limită a motivelor, conferă așadar reprezentării un caracter aparent naiv, însă cu totul expresiv. Culorile vibrante ale fructelor strălucesc în preajma tonurilor medii ale elementelor, secunde ca importanță plastică, care le înconjoară (peretele, fața de masă, podeaua). Spațiul este aproape dematerializat, prin folosirea unor culori în tonalități surde, dispuse în straturi subțiri, cu o pensulație vizibilă, pe alocuri nervoasă. Un albastru deschis pune în evidență, prin contrast complementar, luminozitatea mată a cojilor de portocale. Umbrele grizate ale coșului și farfuriei sunt dispuse în tușe întretăiate. Deosebită este și simplitatea formelor portocalelor și lămâii galbene de pe farfurie, schițate prin tușe așternute cu rapiditate. Contururile elementelor sunt, în schimb, trasate cu precizie: pe alocuri cu negru, în tușe când rotunjite, când angulare. Delicate, ușoare, aproape plutind, abia conturate, câteva frunze echilibrează compoziția.
Lucrarea datează din perioada de maturitate artistică a pictorului Theodor Pallady, fiind probabil realizată începând cu anul 1935, judecând după inscripția olografă de pe spatele lucrării3. Motivul cutiei cu portocale, cel care dă și titlul lucrării, figurează de altfel în compoziția unui panou decorativ de mari dimensiuni, realizat în jurul anilor 1940, intitulat Natură statică cu pești, care reia motive tratate anterior separat de către artist, în compoziții de dimensiuni mai mici. Panoul fusese destinat sufrageriei colecționarului Leon Laserson și se păstrează astăzi în colecțiile statului4. Pallady folosea adeseori aceleași motive în naturile moarte, fără să creeze însă vreodată sentimentul de repetitivitate. Dimpotrivă, creațiile sale prezintă mereu variații și asocieri formale deosebite.
1 Oprescu 1968, p. 14.
2 Aspect confirmat de Pallady. Arghezi 1925, p. 4.
3 Dițescu 1972, p. 248.
4 Lucrarea este reprodusă în Jianu 1944, fig. 9; Ispir 1987, p. 63.
