Interior cu femeie citind – Theodor Pallady

Femeile surprinse în tablourile lui Theodor Pallady sunt reprezentate adesea într-o stare de visare, în ipostaza de dulce trândăvie, eliberate uneori de veșmântul restrictiv, acoperite cu o pânză sau poate cu o cămașă ușoară, șezând liniștite pe fotoliu sau canapea. Prezența feminină este mai mereu întâlnită în interiorul căminului, arareori în aer liber, după cum consemna istoricul de artă Ionel Jianu în monografia dedicată artistului din 1944¹. Poziționarea în camera aproape obscură, învăluită în umbră, precum în cazul lucrării de față, sporește nota de intimitate a subiectului ales, cât și sentimentul de vulnerabilitate încercat în fața acestuia².

Tânăra femeie poartă o rochie albastră și o pereche de pantofi negri cu toc și vârf ascuțit iar un șal verde îi acoperă umerii și brațele³. Modelul stă așezat pe un fotoliu verde, picior peste picior, ținând capul aplecat în față. Rafinată în postură, aceasta citește o filă de ziar sau o scrisoare. Lumina cade pe chipul său, pe brațe și pe piciorul drept, fiind sugerată prin linii compacte, în tonuri deschise. Astfel, capul său delicat, văzut din profil, strălucește pe fondul brun al peretelui. În spatele ferestrei închise, redate în tonuri reci, nu sesizăm niciun peisaj. La dreapta imaginii, compoziția este echilibrată prin introducerea unui fragment de natură statică: o oglindă pe o măsuță rotundă. Formele și volumele sunt geometrizate sintetic, corpul părând de-a dreptul robust, în timp ce proporțiile apar ușor exagerate. Așa cum i se confesa Pallady lui Jianu, „Artistul se servește de model ca de un pretext pentru a se exprima pe sine, pentru a exprima sentimentul său”⁴. Conform concepției sale artistice, imaginea picturală nu trebuie să semene fotografic modelului, „picioarele prea groase, laba piciorului prea mare” subordonându-se nevoilor compoziției⁵.

Istoricul de artă Raoul Șorban sublinia în anul 1975 un aspect fundamental adus de Pallady plasticii românești, și anume, „o direcție estetică de inspirație citadină”, pictorul valorizând și explorând viața urbană și structura sufletească a orășeanului, prin teme aflate în corespondență cu starea și dorințele spiritului său⁶. Astfel, tema lecturii, angajarea într-o stare de vis, desprinderea de realitatea imediată și imersarea într-un alt tărâm sunt stări și teme recurente în opera artistului. Pasionat la rândul său de lectură, după cum ne-o înfățișează biograful său, Ionel Jianu, conform căruia Pallady cunoștea foarte bine literatura de secol XIX și pe cea a începutului de secol XX, în special poezia lui Charles Baudelaire și pe cea a lui Stéphane Mallarmé, artistul căuta să recreeze acea stare de desprindere de realitate și de suspendare a curgerii timpului prin intermediul lecturii⁷.