Natură moartă cu flori și struguri – Theodor Pallady

În centrul acestei naturi moarte tronează un buchet floral în nuanțe puternice, așezat într-un vas alb-grizat, decorat cu motive vegetale. Prețiozitatea paletei cromatice captează imediat privirea: albul are corespondențe în zonele iluminate ale vasului, pe planșeta măsuței, cât și pe peretele din fundal; roșul vibrant al gladiolelor, însoțite de alte flori în tonuri luminoase de galben, albastru, liliachiu dar și grena, în contrast cu verdele închis al frunzelor; nuanțele elegante și mate de verde ale perdelei și ciorchinelui de strugure. Ocrul cartonului devine participant activ al coloritului, în special către fundal, la nivelul peretelui, precum și în jumătatea inferioară a picturii.

Faldurile pânzei de la stânga compoziției sunt redate printr-un minimum de mijloace artistice, fără modulări, cu tușe evidente organizate în zone compacte, dând senzația de lumină și umbră. Desenul leonardesc reprodus la dreapta imaginii, într-o largă gamă de griuri, adaugă o notă sporită de mister și frumusețe. Culorile aprinse sunt astfel puse în valoare de alburi, griuri, ocruri și de verdele temperat. Folosirea culorilor vibrante se face simțită în picturile artistului Theodor Pallady încă din anii 1930, atunci când abandonează griurile folosite cu precădere în prima parte a creației¹. Motivul floral îl interesează pe artist ca ansamblu formal – pată largă de culoare așezată lângă pată de culoare – căci detaliile explicite lipsesc. La rândul lor, aproape lipsesc și contururile, iar formele sunt construite doar din culoare. Spațiul este aplatizat, lucrarea căpătând astfel un efect decorativ.

Tabloul în tablou reprezintă un motiv des întâlnit în opera lui Pallady, care găsește numeroase căi de a introduce elementul grafic în interiorul imaginii. În cazul de față, procedeul este reluat prin reproducerea picturală a unui desen. Acesta înfățișează o figură greu de etichetat, o madonă sau poate unul din modelele sale. Semnătura artistului este reperabilă la nivelul acestui portret, în colțul din dreapta, jos. Ceva din apariția calmă, atemporală, a figurii reprezentate, trimite către figurile din desenele lui Leonardo da Vinci, față de care artistul a cultivat o preferință încă din perioada studiilor, pe care nu a abandonat-o nici în anii maturității². Ascuns în spatele buchetului, suficient cât să poată fi sesizat și privit în voie, însă fără a oferi prea multe detalii, desenul pare adevăratul centru de interes al lucrării. Obrazul său stâng, iluminat, este mângâiat de gladiola roșie, așa cum în vechile reprezentări creștine ale Maicii Domnului alături de prunc de tipul Glikofilusa (Dulcea sărutare) obrajii acestora se ating iubitor.

Conform ștampilei aplicate pe spatele cartonului, lucrarea a făcut parte din colecția lui Gheorghe Răut, directorul filialei Băncii Marmorosch Blank din Paris, cel care i-a fost vecin și apropiat lui Pallady³. Ocupând mansarda unei vile de secol XVII din Place Dauphine nr. 12, artistul a locuit alături de Răut între anii 1924 și 1940⁴. În anul 1968, bancherul a donat statului român 1.200 de bunuri culturale, printre care se numărau 800 de desene realizate de Pallady, cu condiția înființării Muzeului Theodor Pallady, instalat în Casa Melik din București⁵.