Lucrarea de față este o natură moartă care poartă o amprentă afectivă deosebită pentru Pallady, recunoscut pentru greutatea cu care se despărțea de lucrările sale, în special în perioada petrecută în țară după 1939, când situația politică dezechilibrată de război și, ulterior, de instaurarea unui nou regim politic deosebit de restrictiv nu îi mai permit să se întoarcă în Paris1. Apartamentul său din clădirea situată în Place Dauphine, picturi și sute de desene rămân acolo unde îi rămâne și o parte din suflet, locul în care amintirile îi zboară mereu, după cum o arată și consemnările jurnalului din 19412.
Parisul reprezintă locul de formare precum și patria artistului pentru câteva decenii, chiar dacă Pallady revine adesea și în țară, la casa de la Bucium și la București – unde expune chiar mai des decât în Occident3. În Franța, deși căsătorit cu Jeanne Ghica, el leagă o relație cu modelul său, Yvonne Cousin, pe care o îngrijește atunci când se îmbolnăvește grav4. Cousin apare într-o serie de desene palladiene care prezintă monograma YC, realizate între anii 1924 și 19395. În jurnalul menționat, care nu avea destinația de a fi citit de către publicul larg, Pallady o consemnează adesea cu subtilitate6.
Acest expozeu nu are intenția de a aduce anecdoticul sau biografia personală drept cheie principală în interpretarea operei de artă, însă, fără cunoașterea sentimentelor purtate pentru Yvonne, poate că lecturarea imaginii ar fi fost cu mult sărăcită. Astfel, chipul ilustrat ca tablou în tablou de la dreapta picturii, în care ea apare în cadrul funebru al ramei, cu trăsăturile clasicizate într-o redare cvasi-statuară, ar fi fost poate un aspect decorativ al imaginii, iar inițialele numelui său („YC” din colțul din stânga, jos, la care se adaugă în uniune inițialele lui, „TP”), ar fi fost doar un detaliu.
Lucrarea nu este însă una melancolică, o reprezentare a disperării sau chiar a dorului de nesuportat, dimpotrivă, este felul demn, palladian, de a atinge acea râvnită treaptă care accede spre absolut, armonie și eliberare. Scoica, așezată central, pe mapa din care a fost probabil scos desenul cu portretul iubitei, este un simbol clar al feminității și poate avea rol de souvenir; în schimb, literatul Lucian Blaga citește în prezența motivului o metaforă a interiorizării7. Carcasei dure cu protuberanțe ascuțite a scoicii i se alătură buchetul cu flori galbene care par să prindă viață, închinându-se omagial Yvonnei. Culorile sunt mate și totodată puternice, unele așezate pe suprafețe extinse: roșul feței de masă, albastrul deschis al peretelui, verdele de smarald al carnetului sau galbenul florilor; mai delicate sunt nuanțele de crem sau bej la nivelul scoicii și desenului.
1 Pallady 1966, pp. 5-6; Diaconu 1970, p. 18.
2 Lassaigne 1969 Apud. Cebuc 2008, pp. 48-49; Pallady 1966, pp. 66, 94, 102.
3 Jianu 1944, p. 17.
4 Pallady 1966, p. 18; Nenițescu 1971, pp. 18, 22.
5 Oprea 1969, p. 551.
6 Yvonne Cousin este menționată în notele lui Pallady la 5 februarie, de ziua sa de naștere, cât și la 4 noiembrie. Pallady 1966, pp. 18, 89, 117. Cousin a decedat în toamna anului 1939, la 2 septembrie conform lui Oprea 1969, p. 551.
7 Ispir 1987, p. 64.
