THEODOR PALLADY

     Pictorul și graficianul Theodor Pallady se năștea către sfârșitul secolului al XIX-lea la Iași, într-o familie de prestigiu, aparținătoare aristocrației moldovenești. La 12 ani, tânărul ajungea în București, fiind înscris la Liceul Sf. Gheorghe, unde lua totodată lecții de desen sub îndrumarea pictorului tirolez Fidelis Walch, de la care a adoptat dieta vegetariană¹. În urma absolvirii liceului, el s-a înscris la Școala Națională de Poduri și Șosele din capitală, iar din 1887 își continua studiile de inginerie la Dresda, luând în paralel lecții particulare de pictură cu Ernst Ervin Oehme². Tânărul a părăsit curând Politehnica, fiind convins că drumul său era menit artei plastice, de care nu s-a despărțit de altfel în niciun moment. În capitala Franței, Pallady a studiat în atelierul lui Edmond Aman-Jean din Avenue de Saxe pentru un an (între 1889 și 1891), precum și la prestigioasa Școală de Arte Frumoase (începând cu 1891, până în 1900, când atingea limita de vârstă și era nevoit să părăsească instituția)³.

    Rigurozitatea reflectată în atenta structurare a compozițiilor, cât și în preferința deseori afirmată de Pallady pentru desen sunt puse de numeroși biografi și critici ai operei sale pe seama instruirii inițiale în domeniul științelor exacte⁴. Printre profesorii pe care i-a avut Pallady la instituția pariziană de învățământ artistic se numărau artistul simbolist Gustave Moreau, personaj decisiv în formația sa, respectiv Aimé Morot și Fernard Cormon⁵. Moreau a exercitat o influență remarcabilă asupra elevilor săi, fiind îndeosebi apreciat pentru felul în care i-a ghidat, descoperind și susținând individualitatea fiecăruia⁶. Colegi în anii de formare i-au fost viitorii foviști: Georges Roualt, Albert Marquet și Henri Matisse, Pallady neaderând la mișcarea formalistă, căutându-și în schimb un drum singular, în ciuda prieteniei de lungă durată pe care a legat-o cu Matisse⁷. Tot la Paris, acesta l-a frecventat pe pictorul Pierre Puvis de Chavannes, bucurându-se așadar de o viață culturală bogată⁸.

    Un fapt curios este debutul său relativ târziu, la vârsta de 29 de ani, la Pavilionul românesc din cadrul Expoziției Universale de la Paris (1900)⁹. În aceeași perioadă, Pallady refuza un post la catedra Școlii Naționale de Belle Arte din Iași, declarând ulterior retoric: „Cum să învăț pe alții ceea ce nu știu nici eu?!”. Aceste două momente extrase din parcursul său biografic au darul de a contura doar o fațetă a psihologiei artistului, preocupat de desăvârșirea artistică, în defavoarea câștigurilor facile. Theodor Pallady pare a fi cel mai evocat artist în scrierile cu caracter memorialistic, grație naturii sale complexe, pline de stranietăți, legate, pe de o parte, de stilul de viață individualist, iar pe de altă parte, de judecățile aspre, emise fără ezitare la adresa colegilor de breaslă¹⁰. Astfel, relațiile sale amoroase, pe care el însuși le amintea succint în jurnalul intim, ori descrierile garderobei „dandy” însoțesc adeseori scrierile dedicate operei sale, chiar și în literatura de specialitate¹¹. În ciuda caracterului său adeseori greu de înțeles, Pallady era amintit cu compasiune și apreciere de aceia care l-au cunoscut.

     Artistul expunea atât în țară, cât și în străinătate, locuind la Paris, în mansarda unei clădiri din Place Dauphine (adesea reprezentată în Ferestrele sale), până la întoarcerea definitivă în țară în anul 1939, preferând în cele din urmă mediul local, de care se simțea mai apropiat: „Mă simt foarte legat de România și sunt convins că în ce privește ideea mea artistică sunt mult mai aproape de tot ceea ce se face aici”¹². Recunoașterea geniului său creator era afirmată timpuriu în țară, adesea în termeni antinomici, Pallady apărând deopotrivă un clasic, dar și un primitiv, precum și un „exponent al unui spirit hipercivilizat”¹³. Astfel, încă din 1926, el era cel de-al treilea artist laureat al nou-înființatului Premiu național pentru pictură¹⁴. Viitoarele sale manifestări expoziționale au consolidat o carieră excepțională, desfășurată pe parcursul a încă trei decenii. Anul 1956 încununa în mod glorios viața și opera artistului: era anul organizării unei mari retrospective, în urma căreia primea distincția de Maestru Emerit al Artei, precum și cel al dispariției sale, cariera artistică și viața fiindu-i astfel îngemănate într-un ultim act marcant¹⁵. Celebrând 150 de ani de la nașterea lui Pallady, Muzeul Național de Artă al României a dedicat în 2021 – 2022 patru expoziții tematice operei sale de caracter universal, continuând procesul de reevaluare și valorificare a acesteia¹⁶.